Birtkenau

Ava Inferi – Tempestade
Primul lucru pe care l-am făcut în casa nouă a fost să-mi atârn pe perete tabloul cu Triarii. Înainte de a face patul, de a șterge praful, de a spăla pe jos, de a-mi desface bagajele. Primele cântece pe care le-am ascultat aici au fost de pe albumul Flowers from Exile de la Rome.

E liniște pe strada mea. Dacă mergi puțin, ajungi în Schitu Măgureanu și de acolo trebuie doar să traversezi pentru a intra în Cișmigiu. Probabil voi putea să mă duc la școală pe jos, prin parc, dar trebuie să învăț drumul. Ieri am încercat să ajung aici de la intrarea principală și m-am rătăcit. Dar probabil nu e așa greu de învățat.

Vis-a-vis de casă e Nunțiatura Apostolică. Bineînțeles că nu știam ce înseamnă, dar am aflat că e un fel de ambasadă a Vaticanului. Eram intrigată, fiindcă arbora un steag pe care nu-l recunoșteam. În fața ei stă de pază mereu câte un jandarm. Când ies la geam mă privește. Unul dintre ei a început să mă salute.

Camera mea e foarte mare, cam de două ori cât cea în care stăteam până acum. Are trei ferestre mari prin care intră adieri răcoroase. Perdelele flutură frumos mai ales noaptea. Atunci se aud și greierii.

Am făcut o expoziție pe un perete cu pozele astea. Îmi plac.  Sunt legate cu sfoară de cânepă.  Pe masa rotundă din colț am întins o eșarfă albastră pe care am așezat o vază. În vază am pus un buchet de panglici, iar în jurul ei câteva lumânări.

Încă nu am bibliotecă, așa că toate cărțile mele stau în stive lângă un perete, așteptând să-și găsească un loc. Pe mine nu mă deranjează să le văd așa. Poate pe ele.

Nu pot să ajung la tavan.

Mi-e bine și liniște aici. Pe stradă încă mai trec precupeți cu pepeni, lapte, bragă sau țigani care cumpără fier vechi. Mă simt cumva în alt timp datorită lor și aspectului caselor.

Am de gând să trăiesc fericită în casa asta. Departe de ce nu-mi face bine.