Birtkenau

(fără cântec, doar cu liniște)

E iarnă. O să-mi fac o cană de vin fiert și o să stau sub pătură toată ziua. Am obosit de la mersul prin zăpadă. Și mi-au înghețat picioarele.

Am un țurțure lung la geam. Când o să dispară, înseamnă că a venit primăvara. Sau că s-a desprins și a căzut în capul vreunui trecător. Uneori vorbesc cu el, cum vorbesc unii oameni cu florile. El nu crește dacă sunt prietenoasă. Cred că mai degrabă îmi face mie bine să vorbim. Și poate nici nu mai vine primăvara.

Da, tot ninge. Am uitat fereastra deschisă și a intrat zăpada pe geam. S-a făcut un fel de nămete acolo, pe podea. Nu o să fie prea plăcut când se va topi. Aș putea, totuși, să-l arunc afară cu fărașul. În capul aceluiași trecător, eventual.

Stau în pat îmbrăcată în pardesiu și înfășurată cu fularul. Scriu acum cu mănuși în mâini. Nu e greu să scrii cu mănuși decât când ai stilou. Dar atunci poți purta din cele fără degete, am văzut că oamenilor le plac.

Mai târziu, la noapte, o să mă duc afară. O să mă ghemuiesc în zăpadă și voi adormi. Când mă voi trezi, o casă se va fi construit în jurul meu. O să-mi pun pardesiul în cui. Pe urmă o să mă așez în pat lângă tine, să dorm din nou. Zilele astea am nevoie de mult somn. În toate zilele am nevoie de mult tu.

Și uite câtă ninsoare …