Birtkenau

Jonsi & Alex – Happiness

Uite niște fragmente simpatice din Viața începe vineri de Ioana Prâvulescu, pe care le-am selectat mai demult pentru un număr din Doamna Grasă:

1.

Portarul luă Universul, îl depărtă cam mult de ochi și citi rar, silabisind:

-„Di-ver-se. Știre din revista Bor-del-… Bor-der-and…Borderland. Planeta Marte și Marțienii.” Asculți? Și continuă strecurând comentarii proprii, cum făcea mereu: „Aflați dar că mar-ți-e-nii nu mănâncă carnea de animale, dar se servesc de ma-muți ca animale de transport. Caii lor sunt mari cât po-ne-ii noștri”. Cât po-ne-ii noștri? Care ponei? „Boii lor sunt mai mici – adică noi avem boi mai mari – și au un singur corn. Mar-ți-e-nii au vederea foarte pă-trun-ză-toa-re. Au învățat să sboare, dar numai la distanțe mici. Umblă pe apă cu aceeași ușurință ca pe uscat. Orice răsboi este des-fi-in-țat pe Marte. Guvernul este the-o-cra-tic. Au două-spre-zece state. Nu au pro-pi-e-ta-te.”

-Atunci nu mă duc pe Marte. Aici am țara me, propietatea mea, casa mea, cu grădina mea, nevasta mea, porumbeii mei și prunii mei – a închis portarul discuția și ziarul, lămurit deplin cu marțienii.

2.

Era mic atunci, mic de tot, și mâncau împreună cireșe pietroase. Mamaia i le rupea în două ca să le poată mesteca mai ușor. El a luat una și, spre uimirea lui, a descoperit că ceva drăguț se ițește și se mișcă ușurel acolo înăuntru, ca coarnele melcului. I-a arătat mamaiei și ea a spus Pfui!, iar când el a-nceput să râdă, au repetat operația la fiecare cireașă, și când apărea un viermișor, ea spunea Pfui! și râdeau amândoi de-i durea burta. Cireșele fără viermi n-aveau nici un haz, le lăsau deoparte, numai cele în care era mișcare îi interesau. A fost una din zilele cele mai fericite de care-și amintea și de-atunci Nicu socotea că numai atunci când râde este o zi bună. Și azi era. Mamaia îi spusese că ea după moarte își dorește să se transforme într-o vrabie, să fie foarte atent la vrăbii, poate că e și ea acolo, țopăind printre ele, deși îi era greu să și-o închipuie țopăind, fusese o femeie destul de țeapănă, umbla anevoie până și prin casă. Er foarte greu s-o recunoască, toate vrăbiile seamănă între ele, și nici una n-a părut încă să se bucure în mod deosebit la întâlnirea cu el.

3.

De la o vreme burta lui Nea Cercel se comporta ca un animal, îi dădea semne, iar el îi vorbea cum le vorbea și porumbeilor. De pildă, azi-dimineață, când s-a trezit, burta a-nceput imediat să chițăie, iar el i-a spus : „Ia te uită, te-ai trezit și tu?” Vorbise cu glas tare, așa că nevasta i-a răspuns pe un ton sec: „De când! Doar mă scol în fiecare zi înaintea ta.” Ceva mai încolo, Cercel îi spusese burții neliniștite: „Hai porumbițo, să mâncăm!”, iar nevasta crezuse că despre ea e vorba și se cam mirase.

4.

M-am gândit: dacă-mi pun corsetul și mă aranjez, sigur n-o să vină. Dacă nu mi-l pun, s-ar putea să vină, și-atunci cum apar eu așa în fața lui, în lumina cea mai proastă și-n talia mea cea mai largă? Totuși, dacă nu-mi pun corsetul, am două bucurii: că stau lejer și că, dacă nu vine, nu cad în comicul pregătirii zadarnice.