Un articol
Tocmai am citit în Dilema Veche un articol care mi-a adus aminte cât de mult îmi place Culianu, în ce cred și cât urăsc propoziția “comunismul e o idee bună aplicată prost” repetată de tot rouge-caviarul cu care am avut de-a face. Și fiindcă mi-e dor de creștini care nu numai să se resemneze, ci și să afirme și să lupte,
Iată (scris în 1989 pentru redacția românească a BBCului, nedifuzat):
Ce-i lipseşte Crăciunului pentru a fi fericit
Printre îmbucături, atît cît vă mai îngăduie sărăcia şi… relaţiile, v-aţi gîndit vreodată, oameni buni, ce sărbătoriţi în Noaptea Ajunului?Vreunul dintre dvs. va răspunde: sărbătorim naşterea Mîntuitorului.Dar cine este acest Mîntuitor şi mai ales, pe cine a mîntuit el şi de ce anume a mîntuit?
Căci pe dvs., se pare, nimeni nu v-a mîntuit de nimic:
nici de moarte
nici de boală
nici de viaţa rea pe care o duceţi
nici de minciuna şi gealaţii regimului
nici de coada de noapte pentru o labă de pui
nici de nebunia Dictatorului cu zilele numărate
nici de uneltele lui netrebnice
nici de Securitate
nici de partid
nici de foame
nici de neputinţă
nici de dorinţa de a adormi şi de a nu vă mai scula într-o ţară din lumea a patra, lumea nebunilor, unde domneşte cea mai cumplită sărăcie, într-o ţară unde haosul şi epidemia stau cu schimbul la pîndă.
Cum nimeni nu v-a mîntuit de toate astea şi de multe altele, poate şi mai rele – legi strîmbe şi funcţionari haini – oare ce aveţi de sărbătorit? Cui aveţi a-i mulţumi?
Oameni buni, treziţi-vă! Nu aveţi nimic de sărbătorit, nu aveţi a mulţumi nimănui. Trăiţi unul dintre cele mai nefericite Crăciunuri din istorie; totul îi lipseşte pentru a fi fericit. Mîntuitorul, cine ştie din ce pricină, pe voi v-a uitat de tot.
Auzind aceste cuvinte, cel mai mult vor plesni din mîini dascălii de biserică. Blasfemie, vor striga ei, omul acesta încurcă lucrurile, împărăţia noastră nu-i aici, ci dincolo! Lipsurile sînt o dulce încercare din partea lui Dumnezeu! Dar între timp, ca dintotdeauna, dascălii îşi vor număra oile slabe şi vor mulţumi împăratului Ceauşescu pentru puterea lor crescîndă în rîndurile unui popor dezorientat, păcălit, asuprit.
Spuneţi-le dascălilor: dacă împărăţia voastră nu-i de aici, atunci duceţi-vă dincolo, căci aici nu avem nevoie de voi. Avem nevoie de oameni încercaţi ca să îndrepte ce-i strîmb şi să mîntuie cu adevărat ţara de năpastă şi nenoroc.
Oameni buni, ce învăţăminte aveţi de tras din naşterea Mîntuitorului care nu v-a mîntuit cu nimic?
Unii spun că el se naşte mereu, în noaptea Ajunului, în tăcerea şi taina sufletului fiecăruia dintre voi, ca o rază de lumină. Dacă nu încercaţi această zămislire lăuntrică, degeaba vă mai duceţi la biserică, căci Biserica în vremuri de restrişte s-a arătat a nu fi nimic mai mult decît curva Babilonului. Nu-l amestecaţi pe Mîntuitor cu Biserica ce-i strigă numele, dar i-a uitat firea.
Iată, gîndiţi-vă că Mîntuitorul vine la fiecare dintre voi ca să vă spună lucruri adînci. Şi oare ce vă poate spune mai adînc decît ce-i înscris în Noul Testament, în povestea naşterii şi ducerii sale?
Mulţi spun şi unii cred că aş fi fost Fiul lui Dumnezeu, vă va spune Mîntuitorul. Am spus oamenilor la timpul meu să nu sufere strîmbătăţile şi asuprirea. În ţara mea, pe vremea aceea, asupritorul era străin, dar în ţara voastră asupritorii vin dintre voi. Odată şi odată au fost oamenii cei mai neciopliţi din cîţi erau; acum i-au necioplit pe toţi şi-au luat-o brambura. Eu vin să vă spun: sculaţi-vă împotriva asupritorului aşa cum m-am sculat eu, căci fiecare zi de nedreptate e un păcat ce apasă asupra voastră. Căci cugetul vostru e încărcat de minciună cu fiecare ceas pe care-l lăsaţi să treacă fără a face nimic, tolerînd răutatea şi ticăloşia celor ce vă conduc.
Puternicii zilei m-au adus în faţa lor, m-au bătut, m-au scuipat şi m-au răstignit. Mi-au frînt trupul, dar nu şi puterea. În clipele de încercare pe care le-am trăit spînzurînd pe cruce, am fost ispitit să-l chem în ajutor pe Dumnezeu ca să mă mîntuie. Dar am înţeles că nu avea să se arate nici o minune, ca să-mi fie de învăţătură. Căci iată ce vin să vă spun în fiecare Noapte de Ajun în taina sufletului fiecăruia: dacă vreţi să vă mîntuiţi de rele, nu aşteptaţi minuni; mîntuiţi-vă singuri.Dar povestea mea mai are şi altă învăţătură: iată, eu am fost răstignit, dar mesajul meu n-a pierit. Iată, eu am acceptat să sufăr şi să mor fără să mă înclin în faţa asupritorilor, şi martiriul meu a dus la întemeierea celei mai puternice religii din lume, la întemeierea unui Stat mai puternic ca orice alte State.
Dacă vă ascundeţi capetele în nisip, veţi pierde traiul anapoda pe care-l duceţi. Treziţi-vă şi acceptaţi suferinţa pentru adevăr, aşa cum am primit-o şi eu la vremea mea. Priviţi la fraţii voştri, creştini şi necreştini, de peste Prut, care îşi dau acum viaţa pentru biruinţa dreptăţii, deşi în imperiul lor au parte de mult mai multă dreptate decît voi în ţărişoara voastră blestemată.
Treziţi-vă, oameni buni, căci mîntuirea voastră are nevoie de voi!
De acest Crăciun nefericit, voi, toţi românii care trăiţi în lipsuri şi mizerie, sărbătoriţi tulburarea pe care v-o prilejuiesc vorbele Mîntuitorului ce se naşte în misterul sufletului fiecăruia dintre voi:Mîntuiţi-vă singuri, căci altfel nimeni nu vă va mîntui din răstignirea voastră!
Cel mai puţin vor înţelege vorbele Mîntuitorului aceia care-şi pleacă urechea la doctrina osificată a unei Biserici care trăieşte în lumea ei de dincolo. Căci în acea doctrină orice nouă teologie sună rău. Teologia în care Mîntuitorul vine să vă spună: suferiţi ca să vă mîntuiţi, se mai numeşte teologia eliberării. Ea nu are curs într-o lume normală, unde există legi şi bunăstare economică, ci mai ales în lumea a treia, unde sărăcia şi asuprirea sînt un factor constant. Acum, că România a depăşit în mizerie ţările lumii a treia, acum că Nairobi sau Cairo par locuri cereşti în comparaţie cu Bucureştiul, aveţi nevoie de o teologie şi mai aspră decît teologia eliberării. Aveţi nevoie de teologia răfuielii, de teologia mîniei, de teologia acţiunii imediate, şi nu de teologia răbdării pe care de secole v-o propovăduieşte o Biserică nătîngă.Mîntuitorul, dragi prieteni, nu e o icoană răstignită pe zidul unei clădiri cu miros de tămîie şi feţe cucernice. El e o realitate ce se naşte din durerea sufletului fiecăruia. Închideţi ochii în Noaptea Crăciunului şi vegheaţi această naştere.
Nu contează ce mîncaţi, ori ce nu mîncaţi: asta să vă fie egal. Ba chiar de nu mîncaţi nimic, veţi simţi mai adînc răscolirea foamei. Ce contează e să auziţi în voi înşivă misterul naşterii Mîntuitorului. Să auziţi în voi înşivă, clar şi răspicat, ce are să vă spună:
Eu am venit să dau glas nefericirii voastre şi să-i pun capăt deîndată ce veţi înţelege că dorinţele voastre nu se vor realiza decît atunci cînd fiecare dintre voi se va mîntui pe sine, şi astfel cu toţii veţi mîntui ţara voastră de blestemul minciunii. Sculaţi-vă oameni buni, nu în aşteptarea, ci întru împlinirea unui Crăciun fericit!
