Birtkenau

Pe urmă n-a mai fost aşa de greu să fiu eu, iar de la un moment dat a devenit chiar plăcut. Mulţumesc.

S-a jucat dimineaţă vântul în pletele mele de copil trezit după două ore de somn şi de-abia schimbat din pijamale. Îmi place că am trecut la cele cu mânecă lungă şi pantaloni sănătoşi, până-n pământ. Oricum alea subţiri îmi aminteau de tine, şi uneori chiar aveam impresia că au mirosul tău. Există poate lumi în care lucrul ăsta ar fi fost bun.

A rămas bronzul, dar din semnul de pe gât nicio urmă, nici măcar cât o aluniţă sau un por deschis. Cât despre alte semne, cred că-s prea puţin vizibile.

Asta e o zi în care m-aş îmbrăca în straie de soldat şi-aş mărşălui cu un cântec în minte. Nu aş purta chipiu, nu în faţa vântului ăstuia frumos. Adevăratele marşuri nu se fac decât de unul singur, şi tu ar trebui să ştii asta.

Cât despre muzică, am dat din cap şi-am cântat, iar asta a fost bine (ciobănaş cu trei sute de oi…beat mort,ar zice cineva).

Aş mai scrie, dar s-a dus cheful.

Neaţa. Mahmureală, deşi eu declaram sus şi tare că nu capăt aşa ceva. Dar se pare că atunci când chiar mă îmbăt rău n-am nimic (şi mă mai trezesc şi după două ore de somn) iar acum că doar m-am ameţit fiindcă n-am putut rezista bunătăţilor mă doare capul şi-o să-mi pocnească.

Dar eu am balsam de buze cu gust de ananas.

Dar mama, pe de altă parte, are o grămadă (imensă) de cosmetice frumoase cu nume ca Sexy mother plucker, Foam call, Scrub of your life, Calm one calm all, Wash your hands of it sau Clean on me şi eu sunt individioasă, că eu n-am şi nimeni nu-mi dă, deoarece sunt urâtă, nu port lenjerie sfântă, beau ceai, cafea neagră şi alcool si n-o să ajung în rai ca mormonii.

Revenind la iaurtul meu, că numai asta mai sunt în stare să mânc, vino diseară la Serbările Timişoreana să asculţi despre hoteluri din sticlă ieşind din mare, vin, ploaie, păpădii şi alte lucruri frumoase (adică trupa Interzis. Pentru Viţa de vie nu mă mai deranjez să te chem, că poate-ţi place, na). Cu cât mai mulţi oameni normali, cu atât mai puţin loc pentru manei. Deci vii, da?

Uite nişte ciori de la un tip interesant din India.

De la un timp nu mai am chef să mănânc nimic, şi dacă am, îmi trece repede şi mi se face greaţă. O să mor.

Vreau ploaie.

Self-confidence is back. I got over it. It took me kinda long, but I’m ok now. I saved myself, looking at people growing old&getting younger at the same time. I hope you know what I’m talking about, and maybe why english is my -I’m-too-shy-to-say-it- language.

Şi locul ăsta se tranformă într-un blog din ăla cu “m-am trezit m-am pişat am mâncat m-am culcat” dar nu-mi pasă. Oricum nu aveam de gând să schimb eu lumea, nu? E doar lipsă de ocupaţie şi exersare a conversaţiei fără interlocutor.

P.s. Nu pot să termin Princepele, deşi-mi place. Vreau ceva frumos şi uşor, în dispoziţia asta sunt. Mă obosesc exerciţiile puterii acum. Bine, n-aş citi nici Chicklit, ideală ar fi o altă carte a lui Sasa Stanisic, dar nu este. Am chef de un astfel de stil.

Aberez, ştiu.

M-am trezit pe la 4 înfrigurată, am închis geamul şi n-am mai putut să adorm. Mă doare capul şi nu mi-a trecut cu cafea, cum mi se întâmplă de obiecei, am răcit şi “mă doare toate celea”-cum zicea bunica Tanţa, biata.

Dar amintirea serii de ieri şi a altor seri şi zile mă face să mă simt mai bine. Am castelul meu de nisip în care am închis zâmbetele, pentru că ştiu că vor să mi le ia. Mie nu-mi place fluxul.

Nu-mi plac nici copiii care nu citesc. Am eu un vecin mai prost, care e în clasa a patra. Mumă-sa are o plăcere să vină la mine să mă roage să-l ajut la lecţii. La început îi făceam problemele la matematică. Eu înţeleg să nu-ţi placă matematica, şi pentru mine a fost teroare. Numai eu ştiu cât am muncit ca să iau notă mare la capacitate şi să scap de scârbavnica materie. Deci le rezolvam (când eram în stare, că eu sunt mic nu ştiu nimic şi-am uitat toată matematica, aşa cum prevedeam că o să se întâmple). Apoi l-am ajutat vreo 2-3 luni la engleză, făceam un fel de meditaţii şi mi s-a părut că progresează, dar cred că-l speriam puţin şi încă-l mai sperii (p.s. l-am învăţat poezia cu “little birdie in the sky/ dropped a poopie in my eye/ I don’t worry, I don’t cry/ I’m just happy cows can’t fly” şi i-a plăcut). Să revenind. A venit ieri maică-sa pe la mine şi m-a luat din căldura cuibuşorului să-i ajut plodul. La ce? Păi să îi scoţi de pe net referate pentru lecturile de vacanţă. Până aici! M-am uitat pe lecturi, erau numai poezii şi poveşti, povestiri, niciun roman. Toate mici, citibile şi mai ales frumoase. Le-am găsit pe toate pe net şi i le-am scos la imprimanta mea, doar să le citească. Cum mă să nu citeşti nimic toată vacanţa? I-am făcut scandal şi peste o săptămână îl verific dacă le-a citit. Măcar jumătate din ele dacă termină, eu sunt mulţumită. Dar să nu vină la mine să-i scot referate, care ar fi doar un pic mai mici decât lecturile în sine (nu, el nu ştie nici să folosească google). Deci m-am supărat şi-am suferit că e prost rău şi e generaţia de mâine. Sper să nu am un aşa hal de copil, că-l terorizez până mănâncă hârtia.

Cu ocazia asta l-am redescoperit pe Aron Cotruş, care e destul de verde şi mă mir că era în lecturi. Uite, numai un pic citeşte, dacă nu dai clic pe link “Io,/ Pătru Opincă,/ ţăran fără ţarină,/ plugar fără plug,/ ciurdar fără-o vită,/ îmi duc viaţa necăjită/ fără strâmbătăţi şi vicleşug/ şi bruşul de mucedă pită/ mi-l plătesc cu sânge din belşug”.

Dar eu tot mă mai gândesc să mă mut în perioada interbelică.

Lumânările parfumate nu miros niciodată frumos.

O zi în care răcoarea să nu-ţi vină de la aerul condiţionat.

Portocala mestecată nu e cel mai scârbos lucru din lume.

Eu n-am nevoie de poezie filosofică de versuri lucrate de metafore care au stat o lună de zile în capul tău fierbând până să iasă la iveală de imagini pentru mers pe bicicletă de sinteze ale gândirii lumii dintotdeauna de insectare de fals.

Mi-a dat Alina ieri varianta pdf a volumului de poezii al lui Andrei Ruse, Black Job. E exact genul de poezie de care am nevoie de acum. Poezie reală despre oameni reali şi sentimente reale. Nu am chef de sublimări şi distilări ale sentimentului, iar profanul e binevenit în locul de unde sacrul a fost izgonit şi demonetizat.

Eu nu ştiu să scriu recenzii, şi parcă nici n-aş vrea să ştiu. Sunt cititoare de poezie mai rar decât de proză, pentru că am eu impresia că versul cere alt spirit şi o alta stare, pe care nu o am mereu. Poeziile se citesc altfel. Dar astea m-au fermecat, fiindcă sunt despre mine cea de acum, în mare parte.

Ultima parte, cea cu fast-chestii, mi-a plăcut cel mai puţin. Parcă nu mai era atât de “eu” ca celelalte. Da, eu după criteriul ăsta atât-de-hedonist judec literatura.

Cartea a fost frumos. Uite, poţi să o răsfoieşti şi tu aici.  Nu garantez că o să-ţi placă, nu garantez nimic. Doar că mie mi-au plăcut şi zâmbit.

Atât.

“când o să fim pădurari undeva pe lângă o plajă sau lângă o fabrică de whiskey şi o să uităm ce eram înainte… ” zice în poezia Daniel.

Da, pe mine m-a marcat versul ăsta. Mie îmi plac căluţii de mare. Sunt unele dintre cele mai frumoase chestii care se pot găsi în mare, împreună cu piraţii, care se află în partea superioară a acesteia (pe principiul “To err is human, to arr is pirate. Eu nu pot să arr prea bine, recunosc, deoarece graseiez, dar tot mă străduiesc din toate puterile. Practice makes p-arrr-fect).

Oare nenii de la curierat rapid livrează cafea? Adică… dacă eu fac cafeaua dimineaţă şi vreau să-ţi trimit şi ţie, dar sunt mult prea leneşă, pot să-l sun pe nenea de la Cargus şi să-i dau cafeaua să ţi-o ducă? Oare îmi ia bani mulţi bani pentru asta?

Vreau o rochie frumoasă, fiindcă azi m-am trezit binedispusă.

Visez mult şi cretin.

Mă sperie copiii care vin şi-mi iau locul la remi şi te bat. Eu nu mi-am luat papucul norocos ieri.

Mi-am adus aminte. Cretinii ăştia vor să-mi strice satul meu frumos şi bun. În primul rând fiindcă l-au transformat în comună. Şi acum Gigi a’ lu’ Vis şi cu Ţigănoiu (îmi plac numele lor. Bine, pe Gigi îl cheamă de fapt Ţuţu, dar nimeni nu-i zice aşa) deci ăştia doi fac campanie electorală şi politica reînvie cu beţii pe la mine prin curte şi cadouri de sărbătorile legale şi ilegale. Dar cel mai tare mi-l strică fiindcă lu’ nea Toma şi altor vreo câţiva bătrâni le-a venit ideea să revină la numele Ferdinand, pe care l-a avut satul o perioadă scurtă de timp. Cică pe la începutul secolului a trecut pe acolo regele Ferdinand, şi impresionat sau nu de minunata aşezare, a hotărât să-i poarte numele. Atunci s-au conformat, ce să facă, dar acum de ce să vrea să revină la el? Suhurlui s-a chemat de la început, de ce să-l schimbe pentru o scurtă perioadă regalistă? Offtopic: La întemeierea satului s-au aşezat aici şi câţiva baci ardeleni, de asta-i frumos acolo, că e un pic de sânge din Ardeal. Revenind, nu sunt de acord să se cheme Ferdinand. Şi locuitorilor cum o să le spună, ferdinanzi? Şi-aşa. Se duce şi satul meu, pe care-l iubeam şi-l preţuiam mai ceva ca pe-o piersică.

Bere la halbă.

Noros cecer.

Croazieră până-n rezervaţia de rockeri şi privit cu binoclul de la distanţă, din larg. Nu vă apropiaţi, sunt pe cale de dispariţie şi foarte agresivi.

Înfăşurată în amintirea unei cămăşi ce mi-e prea largă, te salut.

Ascultă norul cum strânge ploaia din tine.

Înainte să te faci judecător, ai stins vreodată lumina să-i asculţi porii?

diesel
poezie
din volumul black job

de Andrei Ruse

mi-ar plăcea o femeie
pe care să o găsesc dimineaţa
mişunând în papuci de paie
pe holuri
goală
căutând razele după jaluzele
ca o busolă care să-mi indice mereu estul
sau drumul spre casă

o femeie geloasă
cu tatuaje simple pe braţul stâng
sau glezna stângă

o femeie adevărată
care are pistol
două perechi de blugi
albaştri
şi multe fuste
aruncate prin şifonier
prin cameră
pe spătarele scaunelor vechi

o femeie căreia să-i placă vodca
tolstoi
o femeie care să ştie să se îmbete
pe dylan sau pe chris rea
şi să danseze cercuri

căreia
să-i placă drumurile lungi pe autostradă
fordurile vechi
mirosul de diesel şi de amigo

să ştie ce-i aia ruletă
ce-i aia zar
şi jb

să ştie că-mi place mirosul de carne
pe degete
şi pe barba nerasă

o femeie
care atunci când se dezbracă
să-şi arunce lenjeria
ca şi cum
ar ordona începerea unui război.

Credits go to Alina.

Ascultă un cântec trist.

promovare

TRUPA INTERZIS pregăteşte al 2-lea album NU TE INTREBA -preview patru piese de pe noul album http://www.myspace.com/interzis .Mulţumim – iar vineri 29 august 2008 concert in Galati TRUPA INTERZIS SI VIŢA DE VIE  - ora 20 (La Păpădie, în cadrul Festivalului Timişoreana). Vă aşteptăm cu drag .

Eu puzzle. Eu joc de cuburi aruncat într-o cutie, pe care niciun copil n-o mai deschide ca să le rearanjeze. Eu sticlă de rom spartă în cioburi mânjite de sânge pe margini.

Unii oameni sunt răi, răi, chiar dacă îţi dau îngheţată şi zâmbesc. Orice copil ştie asta, dar eu o uitasem. Pare că mă îndepărtez de copilărie, şi uneori pare că-i bine, iar alteori mai zboară şi regretul pe aici.

Ceva drăguţ. Mi-am făcut cont pe Couchsurfing acum vreo lună şi-un pic, aşa, că nu aveam ocupaţie. Şi nu mă aşteptam să mă contacteze nimeni. Dar acum vreo 2 săptămâni am primit mail de la o franţuzoaică, care trebuia să vină în Galaţi pentru un proiect şi vroia să doarmă la mine. Până la urmă i-au impus să stea la hotel, dar a zis că ne vedem la o cafea şi-un tur al oraşului. Îmi place chestia asta. Ei, problema e că mie nu-mi place oraşul, dar găsesc eu ce să-i arăt. O să fiu simpatică şi nu rea, promit.

Sunt vreo trei-patru fete care-şi duc veacul pe la mine prin faţa blocului. Nu au mai mult de 11 ani, zic eu. Cred că mă plac. Înainte nu mă salutau, dar de la o vreme îmi zic bună cu o faţă foarte zâmbitoare ori de câte ori trec şi par foarte bucuroase dacă le răspund. Una dintre ele m-a oprit ieri, foarte ruşinată, ca să se uite la codiţa mea colorată, care de altfel e făcută de mama. Da, mama mea e o persoană care a fost hippie, şi care-mi face mie codiţe, ca să nu fiu nevoită să mă deplasez până-n Vamă pentru o astfel de treabă. Deci da. Mă copii, când creşteţi mari să nu ajungeţi ca mine.

Îmi place Princepele, din ce-am citit aseară. La librărie am văzut o carte care se numea Iisus şi muzica rock sau cam aşa ceva, şi era cu mărturiile unuia care a trecut de la rock la dumnezo. Nu, astea două nu pot fi combinate, în niciun caz. Şi mi-am adus aminte de a cafea băută cu fetele în McLaurents şi de Oana care povestea de măicuţa care şi-a tatuat “talpa iadului” pe burtă şi apoi a şters iadului şi a scris raiului. Good old times… girls, sometimes she misses you…

Cafeaua azi are un gust ciudat. Sau poate eu.

- Eu înţeleg căţeii!

- Ce ai înţeles azi?

- Căţeii!

- Că ce, mai exact?

- Că… ţeii!