Birtkenau

limba si literatura romana clasa a XIa, dictionar longman, telefon alb fix, cana de cafea jacobs cu cafea lavazza, imprimanta hp, crocodil lacoste, telefon siemens, laptop asus, mouse asus, ceai in sticla de pepsi, pix ing, foaie a4, penar cu broasca testoasa verde, breloc cu inginer isteric si cu bila verde pe care scrie 14, michelangelo electric, vaza primita de mama cadou de la un bolnav de sida care a facut-o cu mana lui, trandafir pe moarte de la tine, lapte demachiant, calendar fm cu un tip frumos care o saruta pe una pe gat. cluttered desk.

fermecata a citit michelangelo electric si i-a placut. si pentru ca este o femeie, cel mai mult i-a placut povestea de dragoste. frumoasa, nesiropoasa, trista, diferita. fermecata nu iti povesteste, mai bine citesti tu. dar daca nu esti fata nu garantez ca o sa iti placa. sau..cine stie? nu e o poveste de dragoste cartea, asta e cam numai o treime. m-a mai emotionat si pagina despre decaderea societatii. citeste ma, nu pierzi nimic. daca nu-ti place sa mi-o dai mie.

fermecata a inceput albastru nemarginit, aproape transparent. e oribil. ori mi-e mie rau, ori am o problema, dar cartea aia nu-mi place. asa ca i-am lasat-o colegei de banca, sa se afunde in droguri, voma, betie si sex pana nu mai poate. sa si le puna si-n cap. eu nu citesc asa ceva. nu acum.

michelangelo electric nu a avut sex deloc. si e literatura contemporana. cum de s-a vandut?

observ ca blogul se transforma intr-o poveste despre carti. dar despre ce sa-ti spun? cat de tare ma doare capul si cum ochii mei au ceva? cum creierul meu a protestat ieri la prega la istorie? cum nu vreau sa mai invat nimic in viitorul apropiat? cum sunt o tocilara? cel putin asa spui tu. si eu te cred. ca vreau sa plec?

da, vreau sa plec. din orasul asta. macar pentru cateva zile. ma doare capul. picteaza-ti tu inger timid langa mine buza.

p.s. fermecata e numele meu de manelara. iar cartea din poza e memorialul durerii in varianta scrisa.

azi am avut o..near-death experience. cum se zice asta in romana? o experienta apropiata de moarte. adica eram sa mor. de ce? am ramas fara carti. cat tragism in viata asta cotidiana. nu? ba da, bineinteles. aceasta tristete ce ma cuprinde nu poate fi rezumata in cuvinte.

asa ca m-am dus la scoala fara literatura obisnuita in buzunarul de la mijloc al ghiozdanului. mare greseala. am sperat ca voi gasi acolo ceva de citit, dar m-am inselat. bibliotecara nu a venit la munca, probabil avea si ea gripa, iar colegii mei…mai slabut din punct de vedere al lecturii. asa ca m-am procopsit cu 11 minute de coelho, din poseta lui geo. geo-ei. ma rog.

am citit o carte de coelho. mama ce palpitant. daca as fi un blogger bun, as face trafic din asta. ca singurul punct bun, nu a fost mai plictisitoare decat uitatul pe pereti. dar foarte plictisitoare, totusi. extrem. propozitii prea scurte, totul prea banal, prea telenovelistic, prea ieftin…iar ce m-a facut sa rad isteric a fost, printre altele, afirmatia personajei principale, care se intreba inocent de ce nu se deschid geamurile avionului. nu mi-am imaginat ca cineva se poate gandi la asta..

m-am foarte plictisit. dar am citit-o pana la sfarsit. de ce nu a luat cartea asta bad sex award? nu sunt eu o mare devoratoare de pornografie literara, o mai si condamn uneori, dar descrierile lui coelho nu mi-au dat niciun sentiment. sunt o trista. si cand te gandesti ce frumos si romantic si acasa teve se termina, mai ca-ti dau lacrimile.

cred ca e la moda sa il critici pe coelho. asa ca o sa zic doar ca m-a plictisit. nu e genul meu. dar cum am zis, a fost mai bun decat nicio carte. ma droghez cu povesti. droguri gumate, moi.

asa ca, imediat ce am ajuns acasa am plecat la biblioteca, de unde mi-am luat multe carti. de fapt nu foarte multe. cat sa am. sa ti le insir? jucatorul de dostoievski(pe colega de la care am citit 11 minute o plictiseste crima si pedeapsa), michelangelo electric, pe care am vazut-o citita de singura colega in ale carei gusturi am incredere, albastru nemarginit, aproape transparent, de ryu murakami, despre care tot lucruri bune am auzit, dulgheri inaltati grinda acoperisului si seymour, o prezentare de salinger, titlu care nu stiu din ce motiv imi suna in cap, un pic modificat: era zidari, inaltati grinda acoperisului. dulcea lume de dupa de rusell banks si harun si marea de povesti de salman rushdie. si ultima, dar nu cea din urma, pioneze si hartie albastra de sergiu singer. nu-i asa ca e frumos titlul? iar pe nene il cheama ca pe masinile vechi de cusut. si e despre perioada interbelica. yummi. abia astept sa le devorez, saptamana asta nu fac nimic decat sa citescv, sa ies cu tine si sa ascult muzica buna. e un fel de spa.

am citit cutia cu batrani aseara si azi si mi-a placut. e oficial, imi plac ciudatii si cartile ciudate.

trebuie sa citesc intamplare ciudata cu un caine la miezul noptii.

nu-ti mai scriu.

azi sunt bine. azi ma iubesc. azi ma inteleg bine cu mine. azi am dormit bine. azi nu m-am trezit cu fata la perna. azi e soare si cald afara, si fetele se imbraca frumos in pardesie colorate. azi sunt vesela. azi mi-e dor sa rad cu tine. azi mi-e dor sa te musc. azi, daca am fi mai mici, am chiuli de la scoala si ne-am plimba prin balti, cu parul in vant, pentru ca amandoi am avea parul lung. azi nu vreau nimic din ce pot avea. azi sunt frumoasa. azi imi adus aminte de copilarie. azi nu invat, azi nu citesc. azi ma bucur. azi sunt copil.

ieri am fost trista. ieri am plans. ieri mi-a fost extrem de dor. ieri am fost la biblioteca si mi-am luat istorie si literatura. adica memorialul durerii, secrete ale istoriei, noi si securitatea, 1941, hitler, stalin si romania, cutia cu batrani, aer cu diamante si un artist al lumii trecatoare. ieri am descoperit unde e retro cel nou. ieri am facut o ilegalitate. ieri mi-am luat parfum sa-mi miroasa frumos tristetea. ieri am vorbit cu tine. ieri..

maine e ziua danei. la multi ani dana. te iubesc. maine mancam bomboane. azi am mancat bomboane. ieri am mancat bomboane. multe bomboane. maine nu stiu ce e. maine dai examen. maine iei nota mare. maine dau lucrare la economie. maine nu-mi stric media. maine…nu stiu.

ce personal e postul asta. de ce? pentru cine? lasa-ma, azi ma simt bine. dupa mult timp. nu stiu de ce.

sfarsit de saptamana, sfarsit de mine. inceput de weekend zbuciumat, cu invatatura, cumparaturi, petrecere, olimpiada, somn, iesit cu fetele. in ordinea asta.

cum le-a venit astora ideea geniala de a pune olimpiadele care ma intereseaza exact dupa petrecerile la care chiar vreau sa merg. si doar eu nu am cate o petrecere in fiecare weekend. dar exact in alea in care am, dimineata trebuie sa ma duc chioara de somn la olimpiada. si sa mai fac si ceva, nu? sa ma concentrez, sa fiu atenta dupa ce toata noaptea m-am zbantuit si m-am betivit. pai normal. si nici nu vreau sa renunt la niciuna dintre ele. nu sunt nici o olimpica buna, nici o petrecareata buna. aceste lucruri ne doare.

invatand cuminte la istorie mi-am dat seama ca astia ne manipuleaza cu manualele lor. ma fac sa fiu mai toleranta, in sens delasator. cica mai putin stat, mai putina natiune. bine, nici eu nu sunt de acord cu statul-providenta, inteleg descentralizarea, dar nu inteleg de ce vor mai putina natiune. sa nu ne cunoastem, sa nu ne identificam, sa nu ne stim istoria ca sa nu putem invata din greselile trecutului. eventual sa rezumam cultura la literatura de fictiune, cat mai slaba, pe care sa o distribuim in masa. ce nevoie avem noi de natiune? cica ce bine o sa fie cand o sa pot zice sunt european din romania. pe naiba. eu vreau sa fiu roman, ce e ala european? de ce imi vindeti voi notiuni asa de goale? zi-mi ca sunt extremista. zi-mi ca ar trebui sa ma inscriu in noua dreapta. zi-mi ca eu sunt egala cu europenii din vest. ca de aia cand am vrut noi sa aderam s-au temut ca uniunea se va dezintegra prin disfunctionalitate. ca suntem egali. economic, cultural, social, politic. suntem de o egalitate evidenta. cand ma vezi pe strada langa un neamt nici nu poti sa ma deosebesti. unde mai pui ca aveam aceeasi putere de cumparare, si casele noastre contin aceleasi bunuri. cumparate cu euro. eu nu vreau sa ma integrez. mie imi place sa fiu romanca din romania, cu bunele si cu relele mele. ce retrograda-s. treaba mea. si cand o sa plec de aici, daca o sa plec, tot romanca din romania o sa fiu. n-aveti voi decat sa fiti europeni pana crapati. na ca m-am enervat. ca ma golirati de morala si incepui sa cred ca e bine sa ma globalizez, sa ma europenizez, sa ma una alta. cica unitate in diversitate. dar mai putina natiune. adica daca esti homosexual, perfect, e ok, nu te condamna nimeni. dar daca esti roman ai face bine sa te transformi in european rapid. si daca ai ceva cu ungurii, ar trebui sa renunti la asta. nu si daca ai ceva cu barbatii epilati. asta, n-ai decat, e o uniune libera. sa-ti faci tu diversitate la tine acasa. poti sa traiesti cu vaca, dar nu in costum popular.

daca am exagerat, nu ma trage de urechi. am si eu piticii mei. si mie mi se pare ca exagerez un pic, dar e blogul meu, da?

ieri m-am uitat la stiri. ma mai apuca uneori masochismul asta. intai au dat tot felul de prostii, despre un elev care si-a facut nevoile pe tabla, despre unul care nu si-a platit muncitorii din galati, si abia ultima stire a fost mai interesanta, despre cum putin a incheiat cu bulgaria mari contracte in domeniul energiei, cum bulgarii fac o centrala langa malul romanesc al dunarii si cum joaca ei la doua capete. dar omul nu vrea sa afle despre asta, politica mondiala e boring, cand te gandesti ca o actrita porno divorteaza de sotul ei pentru ca o inseala. ce emotionant, mai ca imi dau lacrimile. iar snoop dogg si david beckam vor lansa o colectie de papuci. mirific, as putea spune. la fel au facut si cu regiunea kosovo. daca am vazut o stire doua. sau cu problema moldoveneasca. ma rog. tac, gata, ca si asa vorbesc prostii…

si inclin sa le dau dreptate celor de la brigada de asalt, cand canta ei despre o romanie nationalista…

primul meu caine a fost unul viu. pe urma mama l-a dat si am capatat unul de jucarie, care desi avea baterii, mergea, latra si facea inca alte cateva chestii super, nu a putut niciodata sa il inlocuiasca pe cel viu. si imi dau acum seama ca daca intai as fi avut un caine de plastic ordinar, si apoi l-as fi primit pe cel performant, ar fi fost un progres, nu un regres…

dar nimic nu poate sa inlocuiasca senzatia pe care o ai cand esti trist si cainele tau vede asta, si vine la tine, si doar se cuibareste langa sau te linge pe mana, fara nicio pretentie sa ii spui ce ai patit. sau faptul ca intotdeauna are chef de joaca. si poti sa dormi cu el, cand ti-e frig sau te simti singura. si poti sa il mangai la nesfarsit. si e al tau.

am avut multi caini. nu, nu i-am omorat, au ajuns in tot felul de locuri si majoritatea mai traiesc si in zilele noastre. mi-e dor de ei. as vrea sa ii adun o data pe toti laolalta, sa stam si sa mai povestim ce am mai facut de cand ne-am despartit. cel mai frumos caine pe care l-am avut a fost dubidu, il primisem cadou de la un fost prieten(cat de zuzu trebuie sa fii ca sa faci cadou un caine unei persoane pe care o stii de doua luni?) de mos nicolae. era cocker spaniol, si inca mai este, pe undeva la o vila, pe faleza. cel mai de treaba caine a fost lili, un lup pe care l-am tinut doar cateva luni, fiindca era prea mare pentru un apartament cu doua camere. cel mai ciudat caine a fost kitty, pe care l-am gasit undeva pe langa port, intr-o societate de pisici, si care se spala si se comporta ca ele. dar a crescut mare, foarte mare, si acum e la tara, socializand cu pisicile de acolo. cainele de acum, spin, e cel mai cute. are niste ochi asa de tristi…ti-e drag instantaneu.. si varful cozii si labutele albe(in rest e galben…portocaliu..crem..nu stiu, o culoare). mi l-a dat dana, e fiul unui alt caine super, bubu, de la ea de la tara, caruia ii lipsea un ochi, dar era foarte cuminte si jucaus. si daca il puneai cu picioarele in sus sau in alta pozitie ciudata, ramanea asa pana il ridicai-huzur..

iubesc cainii, cainii mari si cainii mici, caini barbati si cainii lenese-femei. asta ca s-o parafrazez pe blandiana.

vreau o lume mica in care sa stau cuminte si sa tac. sa nu ma faca nimeni sa vorbesc. sa vii tu din cand in cand si sa ma zambesti dintr-o imbratisare stransa. sa nu fac decat ce-mi place. sa nu tipe nimeni la mine, mai ales sa nu tipe nimeni la mine. sa am dreptul sa ies si sa intru in aceasta lume cand vreau. o lume verde. o lume linistita. o lume intr-un colt de camera, intre pat si perete, unde sa nu ma gaseasca nimeni niciodata.

nu o sa tip, nu o sa tip, nu o sa tip, nu o sa tip, nu o sa tip. nu o sa tip deloc. o sa vezi. chiar nu o sa tip.

sa iti povestesc ce am mai citit, ca si asa nu mai avem nimic interesant sa ne mai spunem. vrei? nu vrei? bine, eu tot o sa iti povestesc.

saptamana trecuta la scoala am frunzaro-citit sub ghetar, si nu m-am omorat cu placerea. da, da, stiu, a luat premiul nobel in 1900 toamna, imi pare rau pentru gustul meu indoielnic intr-ale lecturii, nu o sa imi mai scot punga din cap o luna. ok, esti ironic. imi pare rau domnul laxness, nu gust umorul tau azi, nici ieri, nici maine, du-te si bate la o alta usa. sa nu imi spui ca am fost nervoasa saptamana trecuta si de asta nu mi-ai placut, ca nu ai dreptate. nu mi-ai plact pentru ca esti urat. asa ca tai-o.

vineri seara am citit in cateva ore intoarcerea de pe front, de e.m. remarque, si mi-a pseudoplacut. a venit dupa o dupamiaza de invatat la istorie, deci eram deja in atmosfera si cu contextul bine pus la punct. mi-a placut sfarsitul, m-a inspirat. cica : „si desigur va trebui cateodata sa imi scot ranita si sa ma odihnesc; si ma voi pomeni sovaind la raspantii si impiedicandu-ma de obstacole; de multe ori va trebui sa ma aplec si sa ma apar, sa pierd multe si sa renunt la multe. dar voi continua sa merg inainte, cu pieptul deschis, fara sa ma opresc si fara sa ma uit in urma. poate nu voi mai putea fi niciodata fericit, poate ca razboiul a nimicit cu totul perspectiva fericirii; si voi fi intotdeauna putin ratacit si n-am sa ma aflu nicaieri la mine acasa. dar, iarasi, nu voi fi niciodata nefericit, pentru ca are sa fie intotdeauna ceva care sa ma sustina: fie chiar numai mainile mele, sau un copac, sau rasuflarea proaspata a pamantului.” parca e paulo coelho. dar venind din partea unui om care a trecut prin razboi, parca nu mai e asa siropos. si parca dramele noastre nu mai sunt asa de mari. si trebuie sa mergem inainte, cu orice pret. pentru ca intotdeauna va exista cineva sau ceva pentru care merita sa continuam sa luptam cu absurdul existentei.

pe urma duminica iar am facut maraton de citire, pe o carte cvasi-anonima : david czuchlewski- ospiciul muzelor. recunosc ca mi-a placut. cica roman psi. super genial, daca e cu nebuni si cu scriitori, e tot ce mi-as putea dori pentru o dupamiaza cuminte de duminica. chiar m-a tinut in priza, chiar daca dupa aia am avut ochii mici cam o ora…

azi m-am apucat la scoala de portocala mecanica. recunosc, la inceput limbajul m-a socat si am zis ca e vreo traducere stupida, ma intrebam ce e cu atatea cuvinte rusesti(cica sunt slave, auzi, uite scriu cu taieturi ca blogarii super) intr-o carte ne-ruseasca. si imi imaginam ca traducatoarele, nestiind slang-ul romanesc, l-au inventat pe cel rusesc. dar m-am obisnuit usor, si am dat cu ruka mea paginile, sunt pe la mijloc acum, dar imi mai las si pentru maine.. si cica limbajul e o gaselnita geniala a autorului..se vede ca sunt o inculta mica si proasta, cenusa in cap din nou.

mai am amintiri din casa mortilor de dostoievski, se pare ca ma intorc la marii clasici mai putin in viata, si al patrulea element de dan taranu, pe care sincer nu stiu de ce l-am luat, dar sper sa fie o surpriza placuta, ca si ospiciul muzelor…

ne citim

ce dimineata verde…prima dimineata de cand a inceput scoala cand am reusit uimitoarea performanta sa ma trezesc fara ceas; se pare ca m-am adaptat la programul de pompiera.

sacrificiu pentru creatie. in sfarsit am invatat si eu, da stiu, mi-au trebuit multi ani, ca nimic bun nu vine fara efort. si nici macar pentru cei care asteapta. vine pentru cei care muncesc. si muncesc mult. si muncesc din greu. si nu prea mai iubesc. si nu prea se mai plimba. si nu prea privesc cu ochii lor ca si cum ar fi obiectivul aparatului de fotografiat. si nu isi permit sa rada la stirile tragice, unde un avion era blocat cu ceva ce in limbaj de specialitate se numeste lacat. nu pot sa se intrebe cum se numeste in limbaj obisnuit. si nu prea isi mai pierd timpul citind. nici reflectand la ce au citit. nici ascultand nimic, nici pe nimeni. si nu se plimba prin topitura de zapada. si nu lenevesc in pat pana tarziu, nici nu se culca devreme. nu smotocesc cainele.se trezesc cu un scop stabilit. isi fac planuri. sunt antipatici si singuri. cand ii suna prietenii raspund mono-bi-tri-silabic si refuza iesirile in oras, pe motiv ca au treaba. si isi fac treaba cu obstinatie pana la final. si primesc lucrul bun pe care l-au asteptat atat. si sunt intr-o permanenta concurenta, daca nu cu altii, macar cu sine. si lupta. si se revolta. si cred ca lupta si ca se revolta. si cred si in visul lor. si in dumnezeu care ii ajuta. pentru ca numai pe ei ii ajuta. de fapt nu ii ajuta nimeni. se ajuta singuri. dar ei, neincrezatori in sine, se simt ajutati. si nu se gandesc niciodata ca sunt robotei. si sunt linistiti, atat de linistiti, pentru ca stiu ce vor si ce au de facut.

incep sa ma conving sa ma alatur armatei lor. e greu sa vrei. si mai ales, dupa ce vrei, sa si faci. si mai ales, dupa ce faci, sa si termini. eu, un om norocos ce am fost, pana acum am primit mai totul de-a gata, nu a trebuit sa muncesc mult ca sa am lucruri pentru care altii isi pierdeau noptile. cica welcome to the real world. hello, real world, nice or not so nice to meet you.

si de cateva zile totul imi merge prost…