Birtkenau

tu esti altfel decat mine, tu ma inspaimanti, ca sa imi incep postul in stilul lui mircea cartarescu.

tu ma inspaimanti fiindca imi demonstrezi ca am limite in cunoastere. fiindca spui ca nu ma intelegi si totusi dai impresia ca o faci. pentru ca scrii poezie fara sa vrei. tu ma inspaimanti pentru ca semeni cu mine si tototdata imi esti opus. pentru ca stii sa ma binedispui. tu ma inspaimanti. pentru ca stii prea multe despre mine, si stiu prea multe despre tine.

tu ma inspaimanti fiindca ma asculti si cand spun lucuri pe care nu ar trebui sa le spun. tu ma inspaimanti pentru ca stii ce defecte am si le accepti. pentru ca te uiti la mine frumos. tu ma inspaimanti pentru ca nu esti ca ceilalti. pentru ca razi de mine. tu ma inspaimanti pentru ca existi,si semeni cu ce nu credeam ca exista. pentru ca stii cand trebuie sa vorbesti si cand nu, si o sa ma inveti si pe mine in curand. pentru ca ai putea sa ma intristezi si nu o faci. tu ma inspaimanti fiindca inca mai reusesti sa ma surprinzi. pentru ca stii sa fii si copil. tu ma inspaimanti pentru ca intelegi ce spun, chiarsi atunci cand eu nu sunt prea sigura de sens. pentru ca m-ai placut de la inceput. da, mai ales de asta ma inspaimanti. pentru ca inca ma mai placi.

buna dimineata… asta vara vedeam peste tot, in vama si in doi mai, afise cu dandy warhols, dupa stufstock, si, in ignoranta mea, ma intrebam cine naiba sunt aia si de ce sunt mai importanti si mai cunoscuti decat…craddle of filth, spre exemplu… poate ca sunt, si atunci imi cer scuze. poate ca nu sunt, si atunci nu imi cer scuze.

azi mi s-a parut o idee buna, la cappucinoul singuratic de dimineata,sa ascult o melodie care sa se cheme green sau verde. si am gasit, green de la dandy warhols astia, care era chiar draguta…

descoperirile mele muzicale matinale…sau descoperirile matinale muzicale.aberez.

unde s-a dus iarna? ce folos sa imi pun fular si manusi, daca niciun fulg nu se opreste pe ele, daca nu imi intra zapada la piele, daca nu ma ud cu ea…de ce? ca sa fiu eu frumoasa si sa atrag atentia cu fularul meu verde, sa nu cumva sa racesc catusi de putin, ca e de rau…cine stie, as putea muri daca racesc…

in mod oficial, ma plang ca nu am zapada. intr-un fel ma simt vinovata, dar intr-un fel incepe sa nu imi mai pese. sincer. daca sunt bombardata cu informatii despre ce ar trebui sa fac ca sa salvez lumea, incepe sa mi se faca lehamite si sa nu mai vreau sa salvez nimic. hai, arunca in mine cu pietre!

azi e ziua de nume a mamei. e oare?

vreau o revista de femei proaste si un coctail sofisticat.

de ce nu mergem la scoala azi? pentru ca nu ne place? ce am facut saptamana asta la scoala? nimic.

mergi cu mine maine la teatru? sa ghicesc…nu

am mare nevoie de o vacanta, cat de scurta ar fi ea, sa evadez din orasul asta urat…

protejeaza-ma de ceea ce vreau, caci nu stiu ce vreau.

am fost azi la biblioteca si am participat la un concurs si la o dezbatere pe tema globalizarii. de fapt a fost un concurs de interpretat literatura care s-a terminat cu o dezbatere pe tema globalizarii. a fost frumos, dar m-a obosit fizic faptul ca am stat in prima banca si nu prea am putut sa ma exprim in dezbatere, avand in vedere faptul ca studentul care ne coordona statea in mijloc si cu spatele la mine, deci chiar daca ridicam mana sa iau cuvantul nu ma baga in seama. si oricum dezbaterea foarte aprinsa era intre ogodai si inca un tip de la el din liceu, adica de la cuza.

si ma gandeam la globalizare…in ce ne transformam? cine vrem sa fim? suntem cetateni ai lumii, dar ne pierdem identitatea nationala. eu vreau sa am un copil care sa vorbeasca romana, sa stie sa joace hora-n doua parti si si manance de craciun scutecele lui iisus cu miere si scortisoara, sa manance mere cazute din pom fara teama ca o sa se imblonaveasca de tetanos si sa aiba mai multi prieteni in viata reala decat pe messenger. sa fie un copil fericit, asa cum am fost si eu, fara sa fiu legata cu fire de calculator.

imi povestea un tip din nigeria, care preda public speaking la AIESEC, despre tara lui, in care desi limba nationala este engleza, fiecare trib isi pastreaza identitatea si limba, care este uneori mult diferita. cred ca asa ar trebui sa se intample si in lume. desi folosim engleza ca sa discutam cu presedintele statelor unite ale americii, cu cel mai bun prieten tot in romana ar trebui sa vorbim.

desi bravez eu aici, mi-e frica de globalizare. eu vreau sa raman romanca.

vreau turta dulce. de vreo 3 zile o vreau. mi-am cumparat pana acum de doua ori. o sa ma fac cat vaca. dar nu conteaza, am bucuria mea de aluat dulceag si sfaramicios. pentru ca sunt sarbatorile galatiului, au venit niste unii cu tarabe, printre care si una cu multa turta dulce ca in desenele animate si in filmele de craciun, in forma de casuta si de omuleti carora le musti cu infinita satisfactie capul(acum un picior, dar nu renunt la efectul stilistic). in afara de faptul ca e foarte scumpa, nu are nici un defect. iubesc turta dulce, mai ales aia perfecta de la taraba, care nu se compara cu cea ambalata…

cand o sa fiu mare, vreau o casuta cam de un metru inaltime din turta dulce, in afara de geanta aia luis vuitton

incep sa imi intutlez posturile de pe blog cu versuri din melodii, am melodii la status, ascult melodii pe strada, in drum spre scoala, la scoala, acasa, peste tot, peste tot, prea multa muzica. se poate sa am o problema. sunt dependenta de muzica. nu vreau sa ma tratez, prefer sa traiesc cu dependenta asta. cand nu am mp3-ul in urechi prin cine stie ce intamplare tragica, imi canta muzica in cap. melodii intregi sau doar cate un refren. nu pot fara muzica. pana si visele mele au sountrack. visez cate o melodie si apoi o fredonez toata ziua.

si mai am o problema. eu si cu dali, care suntem niste genii si vrem sa ne manifestam genialitatea in toate domeniile artei. imi place enorm sa cant. as canta toata ziua. problema e ca nu am voce aproape deloc. e stupid. si frustrant. sa vrei sa faci ceva, sa poti sa il faci dpdv intelectual, dar sa nu te ajute si fizicul. asa e si la desen, asta offtopic. mi-ar placea ft mult sa desenez, am niste desene geniale in cap, si nu pot sa le fac pentru ca nu ma ajuta mainile. desi eu le vizualizez.

si cum ziceam, imi place sa cant. cant destul de mult. mai ales acasa sau in preajma persoanelor care tin foarte mult la mine, si nu sunt in stare sa imi strice placerea asta. sunt convinsa ca se aude oribil, chiar sunt constienta de asta, si totusi nu incetez sa cant. suna stupid, nu? fiecare cu pasiunea lui tampita. mie imi ies versurile, dar nu imi place sa le scriu. e prea obositor, prea profund, o poezie frumoasa ma lasa fara energie. prefer sa cant sau sa mazgalesc fara talent, decat sa las poezia sa curga. pentru ca ma oboseste, efectiv.

acum ascult Vama Veche-Dragostea. Tu ai fost vreodata la mare? nu, dar am visat ca am fost… ……..cand e furtuna intram noi in apa si ne plimbam pe valuri………………….. si poate casuta mea de la mare nu o sa ramana numai un vis, poate o sa existe si ea la un moment dat, si o sa fim amandoi in ea, si o sa iubim marea de cate ori o sa vrem….

azi, dispozitie extraordinar de buna, aparent fara motiv. sau cu. ultima zi din weekendul cu tine. se pune? nu cred, ar fi trebui sa fie proasta dispozitie. totusi eu m-am trezit vesela si am continuat asa toata ziua. si ca soundtrack: cranberries- I just shot john lennon. tu m-ai invatat sa ascult cranberries, tu esti de vina ca te-am innebunit cu melodia asta la cap toata ziua.

mananc ciocolata. cine imparte ciciolata cu mine? nimeni

mi-e pofta de mare. as inghiti-o pe toata.

mi-e dor de tine la mare.

vreau sa cresc mare si sa merg la facultate. cand eram mica imi doream sa am17 ani, asta era visul meu. mi se parea ca 17 ani e varsta suprema, ca nu mai poti sa mai cresti dupa ce-i implinesti. uite ca nu-i asa. acum mi se pare stupid, recunosc. dar chiar ma asteptam ca la 17 ani sa se intample ceva minunat. bine, recunosc, abia am inceput sa am 17 ani, dar nu mi-e bine. mi-e chiar rau. anul trecut imi era mult mai frumos……si cum ziceam, vreau sa merg la facultate. sunt subiectiva. si sufar pentru ca nu trebuie sa muncesc ca sa ajung acolo, nici macar nu se da admitere. se ia in clacul jumatate media de la bac, jumatate media de la romana din liceu, si jumatet media de la prima limba, adica engleza. si luandu-ma dupa rezultatele de anul asta, as putea sa iau si 7,60 la bac, si as intra. pe muche ce-i drept, dar as intra. ceea ce ma sperie, in sensul ca nu prea trebuie sa ma invat. unde mai pui ca pot sa dau bacul la literatura universala, in loc de alta limba. ceea ce prea genial. pe de o parte. pe de alta parte e o prostie, pentru ca nu ma motiveaza sa invat franceza pe care nu o stiu.

o sa vedem…pana atunci sa visam, pana atunci sa cantam ca „john lennon died, john lennon died…”

o, doamne, cat mai e pana la vacanta de iarna….

de la daydreamingreen

care ar vrea sa stie ce citesc. m-a intrebat mai demult, dar eu abia acum am catadicsit sa raspund. acum citesc poezii. de ana blandiana, de gellu naum pe care tocmai l-am descoperit si-l ador, asa cum iubesc toti suprarealistii, in orice domeniu s-ar manifesta ei, o satira politica care se cheama porcul spinos, pe care mi-ai dat-o tu si imi place, si marele gatsby, pe care l-am inceput si nu l-am mai continuat. porcul spinos de obicei il citesc la scoala, ca e usor, poeziile cand am mood, si marele gatsby…well…cand imi amintesc…

 sa ne fie zapada si
sa ne fie iubire
sa nu avem nevoie de poezii
sa nu ne trebuiasca vorbe
sa renuntam la buze
sa anulam creierele
sa stergem timpul
sa taiem spatiul in fasii lungi
in care sa ne infasuram
multicolori coconi ai dragostei
eliminand prin pori de visuri singuratate
pana la disparitie.

si sa asteptam sa devenim fluturi
un secol, o vecie, trei, patru,
pana mana lui ne va arunca in eterna oala
pentru ca voi aveti nevoie de spatiu, nu-i asa?
nu ne lasati sa ne hranim fluturimea din el…

nu-i nimic…
nu o sa vedeti niciodata
ce culori frumoase am fi avut
ce drept am fi zburat
cata fericire v-am fi adus.
n-o sa stiti asta,
n-o s-o stiti…

N-aveti decat sa va toarceti spatiul…

Ana Blandiana
Dans în ploaie

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze de la tâmple până la glezne,
Iubiţii mei, priviţi dansul acesta nou, nou, nou,
Noaptea-şi ascunde ca pe-o patimă vântul în bezne,
Dansului meu i-e vântul ecou.

De frânghiile ploii mă caţăr, mă leg, mă apuc
Să fac legătura-ntre voi şi-ntre stele.
Ştiu, voi iubiţi părul meu grav şi năuc,
Vouă vă plac flăcările tâmplelor mele.

Priviţi până o să vi se atingă privirea de vânt
Braţele mele ca nişte fulgere vii, jucăuşe -
Ochii mei n-au cătat niciodată-n pământ,
Gleznele mele n-au purtat niciodată cătuşe!

Lăsaţi ploaia să mă îmbrăţişeze şi destrame-mă vântul,
lubiţi-mi liberul dans fluturat peste voi -
Genunchii mei n-au sărutat niciodată pământul,
Părul meu nu s-a zbătut niciodată-n noroi!