Birtkenau

era o melodie din frageda mea pruncie(na si poezie). eu nu sunt perfecta. dar nu despre asta vroiam sa vorbesc. vroiam sa vorbesc despre tine, care nu esti perfect.

mie nu imi plac oamenii perfecti. mie mi-e frica de ei. ce m-as face cu un om foarte frumos, foarte bun, foarte rabdator si fara niciun defect? cred ca as avea mereu procese de constiinta si as incerca sa nu il deranjez deloc in perfectiunea lui. sau din contra, as abuza de el pentru ca nu as putea sa il supar.

cred ca oamenii perfecti exista. insa nu vreau sa ii cunosc. prefer sa ii las sa traiasca in lumea lor perfecta, iar eu o sa fiu fericita aici, cu imperfectiunea mea. ce sa caute perfectiunea in ecuatia fericirii?

sa iubesti imperfectiunile cuiva. sa iti placa o alunita dintr-un loc nepotrivit, un deget stramb, un defect de vorbire, un tic verbal, o trasatura uratica de caracter, o pasiune care nu va leaga, o diferenta de perceptie…nu sa accepti. sa iti placa, pur si simplu, lucruri care sunt total diferite de tine sau de normal. daca te gandesti ca nu iti plac, dar le accepti, deja e ceva in neregula.

sunt naiva. banuiesc vag asta. banuiesc, iarasi vag, ca majoritatea oamenilor cauta perfectiunea si sunt deceptionati fiindca nu o gasesc. eu nu cunosc multi oameni. nici nu stiu daca vreau. dar ce e perfectiunea?

de vreo saptamana am o stare pe care mi-ar fi greu sa o descriu. o stare de fericire cu un strop de tristete( cum zicea eminescu in nu mai stiu ce poezie-”cu-o bucurie trista te tin acum in brate”). poate pentru ca sunt oarecum pesimista in ceea ce ma priveste, si ma gandesc ca aceste zile minunate nu pot continua la nesfarsit.
starea mea de fericire usor nostalgica se potriveste cu rochia mea verde. rochia mea verde si vaporoasa. rochia mea verde si larga. rochia mea verde pe care o ridica vantul si ma face sa ma simt ca marilyn monroe(nu, ma face sa ma simt cum banuiesc eu ca se simtea marilyn monroe). rochia mea verde care atrage privirile. rochia mea verde care ma face sa ma simt frumoasa si feminina. rochia mea verde de care m-am indragostit.
azi mi s-a intamplat ceva dragut. m-am urcat in tramvai si m-am asezat pe scaun cu visele mele. iar la un moment dat, mi-am rotit privirea prin tramvai si am intalnit-o pe a unui baiat cu un tricou verde. si el se uita la mine. mi-a zambit. i-am zambit. mi-a facut cu ochiul. i-am zambit. iar mi-a facut cu ochiul. i-am facut si eu. mi-a zambit. mi-a facut cu mana, s-a ridicat si a coborat. chiar mi s-a parut dragut. un fel de “confrerie a oamenilor verzi”.
iar cand m-am dus sa cumpar covrigi din statie pentru bunica, un tigan mi-a zis ca sunt frumoasa. i-am zis ca si el e frumos. a inceput sa rada. probabil nu prea i se zice des ca e frumos.
am observat ce frumoasa e viata cand te simti bine. cand zambesti oamenilor. cand le urezi o zi buna. cand multumesti. cand vezi lucrurile mici.

ce bine ma simt…nu-i asa ca asta o sa dureze la nesfarsit?

nu ma tem de moarte, nu ma tem de nimic, vreau doar sa fiu fericit(a), ziceau cei de la veritasaga cred.

nu ma tem de moarte pentru ca sunt tanara. sunt tanara pentru ca nu ma tem de moarte. nu e o problema daca as muri acum. am avut o copilarie extraordinara, o adolescenta minunata si am fost una dintre cele mai norocoase persoane de pe pamant din multe puncte de vedere. am fost fericita de multe ori. de cateva ori am fost nefericita. am fost bolnava. tot de multe ori. am fost si sanatoasa. am fost in multe locuri(nu in cate as fi vrut sa fiu, dar in suficiente). am iubit. nu am urat. am tipat, am ras, m-am jucat, am fost calma, am invatat ce am vrut sa invat si am facut ce am vrut sa fac. mai am multe de invatat, de facut si de vazut. totusi nu m-as supara daca as muri azi. nu ar fi nicio problema.

mi-ar placea sa mor stupid. sau de o boala fulgeratoare. sau in somn. sau ucisa.

buna, sunt dina si sunt dependeta de carti.

heeeellloooo diiiina!!!

chiar nu pot sa traiesc fara paginile alea, fara acel surogat de viata pe care mi-l ofera facil…nu reusesc. trebuie sa citesc macar putin intr-o zi ca sa ma simt eu.

azi am terminat padurea norvegiana lui murakami (so I lit a fire, isn’t it good, norvegian wood, ziceau beatlesii odata)… imi plac siroposeniile lui murakami, am mai spus. pentru ca reuseste sa ma fac sa ma simt ca si cum ar fi scrise pentru mine. cred ca ar trebui sa vizitez japonia, ca sa simt pe pielea mea acea tristete… sau mai bine sa raman doar cu nostalgia asta, nu?

am citit si cartea fericirii de berberova. nu mi-a lasat niciun gust. a fost simpla, fada..sau poate eram eu prea impresionata de murakami(da, sunt sensibila, stiu ca nu e bine, shoot me). banuiesc ca e o carte fara prea mari pretentii.

si levantul de cartarescu. cartarescule, oi fi tu atragator, oi fi semanand cu prietenul meu, mi-or fi placut mie cartile tale, dar n-am putut digera levantul. ma scuzi, nu? o sa mai incerc cam in vreo sapatamana, sau cand o sa fiu in the mood. vezi, imi dau toata silinta.

da, ai dreptate, cand vorbesc de carti parca intru in transa. cam …cam e viata mea.. am si eu o pasiune acolo, mica mica si aproape invizibila…nu am chef sa le povestesc pe blog. pentru asta am hartie. aici iti spun doar gustul pe care mi le-au lasat.

p.s. imi place cinzano

eu inca mai cred ca asta e cea mai frumoasa, cea mai traita poezie scrisa in romana. ii reneg pe nichita si pe eminescu. nichita, ma ierti? te rog, stii ca te iubesc….

Seceta a ucis orice boare de vant.

dar nu orice fel de mancare. mancare de la tara, de pe timpuri, cu care ma mai delecteaza bunicii din cand in cand, in capsula timpului care este suhurluiul.
lapte ingrosat. adica lapte cu faina si zahar(sau miere), un fel de…gris cu lapte fara gris?
terci. adica mamaliga neterminata, tot cu miere sau zahar.
pripeala. adica iei o felie de mamaliga fierbinte, o pui pe o farfurie si o acoperi cu alta farfurie. apoi o pasezi si o amesteci cu…ghici…miere sau zahar, evident
chisalita. adica….compot
fasole facaluita. adica fasole batuta.
scrob de-un ou. adica un ou batut bine, amestecat cu apa, sare si piper si prajit. un fel de omleta.
turte pe plita. adica turte din alea bune, din aluat simplu, coapte pe plita. mmmm…
huşte. adica tarate de alea de bors, fierte. astea nu se mananca, dar mie imi place sa iau o lingura doua.
laptele boului. adica mamaliga facuta cu lapte, nu cu apa.
si trebuie sa mai fie, dar acum nu imi mai amintesc.

vrei sa vorbim si despre vinurile extraordinare, sau despre cele mai bune..”ate”(as in visinata, socata, afinata, capsunata, caisata, goldanata, mere si pere in tuica, plus tuica facuta din aproape orice)

recunosc, sunt indragostita de satul ala…

eu n-am scris niciun post despre canicula. poate pentru ca sunt destul de rezistenta la caldura(nu atat de rezistenta ca la frig, spre exemplu) si nu m-a deranjat extrem de tare(mai ales ca nu am fost in oras in perioada aia).
si totusi, ce se intampla in tara in ultimul timp ma sperie. portiuni mari se transforma in nisip, padurile iau foc, apele seaca… iar tot scenariul asta imi aduce aminte de ce imi spunea strabunica mea cand eram mica.
strabunica mea a fost o femeie deosebita(o chema bunica tanta) si am iubit-o enorm. era mama bunicii mele din partea mamei. era cea mai calma si mai frumoasa femeie pe care am intalnit-o vreodata. si ea ne povestea, demult, despre cum o sa se sfarseasca lumea. spunea ca semnele vor fi cam ce se intampla acum:seceta, focurile, nisipul… cel mai mult m-a impresionat o poveste care chiar daca ar fi numai legenda ar fi foarte valoroasa

inainte de sfarsitul lumii, apele vor incepe sa sece. intai cele mici, apoi cele mari. intai fantanile, apoi paraiele, raurile, fluviile. oamenii nu vor mai avea ce bea si se vor usca de sete. cand vor seca fluviile mari, oamenii vor vedea ceva lucind pe fundul lor, si vor alerga insetati, crezand ca este apa. dar nu va fi apa, ci bani(bani pierduti de oameni de-a lungul timpului, spunea strabunica). si oamenii vor lasa banii acolo, pentru ca orcium nu vor avea ce cumpara cu ei.

de fiecare data cand ma gandesc la asta ma trec fiorii. asta e utopia mea neagra. sa nu mai avem valoarea banilor, sa trecem pe langa ei ca si cum nu ar fi, pentru ca exista lucruri mai importante.

in alta ordine de idei: unu, nu vreau sa vina sfarsitul lumii. doi, mi-e tare dor de strabunica mea. si de cealalta strabunica a mea, bunica maria, care era tiganca si m-a invatat descantece, sa dau in bobi si in funingine. si de stra-strabunica mea, bunica zoita, care avea cel mai lung si mai frumos par . si de strabunicul meu, bunicul iancu, care era clopotar si aducea colaci, coliva si muuulte prosoape. si de strabunicul dumitru, care imi spunea povesti din razboi si ma lasa sa ma joc cu mantaua si casca lui. si de tata.

hai sa lenevim…

la mine la tara e cel mai frumos de pe lumea asta. serios. e un sat asa mic-mic-mic pitit intre dealuri si cu un raulet care curge printre poduri de lemn. e perfect, e ca in povesti. acolo e “locuinta de vara” a bunicilor mei. pe bunicii mei ii cheama veta si ion(imi plac numele lor, sunt cele mai frumoase nume romanesti)

la mine la tara e o curte mare cu multi copaci,animalute si pasarele. am trei brazi si doi pini. pe bradul mare il cheama tagore, pe cei mici michi si pichi, iar pe pini ni si chi(de la ni-chi-ta…stanescu evident). mama le-a pus numele. la mine la tara sunt pui, gaini, rate, gaste, curci, pichi, iepuri, porcu(care ma sperie, pentru ca e atat de mare incat nu se mai poate tine pe picioare), pisicu, pisica, kitty(care e un caine adus de mine din galati, crescut intre pisici)..ce mai este? pasarica, broasca, in vizita calul, vaca, oaia, capra…

la mine la tara oamenii sunt batrani si pasnici. nu sunt manelari, asculta muzica populara de pe casete sau de la radio antena satelor(unde pe la ora 7 dau povesti…ca demult demult cand toti eram mici…mi se pare genial, in loc sa dea stiri, ca deh, e 7 seara, oamenii ar trebui sa vrea sa stie ce se intampla prin lume, ei nu, ei dau povesti). oamenii sunt frumosi. batranii au barba mare si batranele au fuste de finet cu flori minuscule. duminica si sarbatoarea, toata lumea se duce la biserica, iar la pomana si la nunta se cheama mergand din poarta in poarta.

la mine la tara e un colt de rai. nu e canicula si a plouat de multe ori anul asta. porumbul se bate cu o masina actionata manual(are o roata mare pe care o invarti si in interor niste zimti care curata stiuletii) iar fasolea si floarea soarelui se bat la mana(floarea soarelui doar daca nu e prea multa)

la mine la tara pot sa ma simt copil. si bunica imi spune povesti iar bunicul imi prinde prigori si sticleti. pot sa ma asez pe jos, sa merg cu picioarele goale si sa ma balacesc. pot sa ma imbrac cu haine urate si murdare si sa nu ma pieptan. pot sa mananc fructe direct din copac si sa beau lapte proaspat muls. pot sa ma duc pana la vecina sa imi imprumute ceva, si nu mai trebuie sa dau inapoi.

hai cu mine la tara, sa ne incarcam bateriile…

m-am gandit mult la asta in ultimul timp. literatura contemporana, in numele unei frenezii a libertatii care a cuprins lumea, condimenteaza aproape orice carte cu scene explicite de sex. am eu nevoie de aceste detalii pentru a-mi inflacara imaginatia, pentru a intelege mai bine actiunea? cer eu de la o carte sa ma excite? exista site-uri specializate(care servesc scurte fantezii realiste, acoperind o arie destul de bogata) exista filme, exista poze, exista chiar si realitate.

dar oare nu cautam surogate, chiar si in literatura, pentru ca adevaratele motive ale excitatiei lipsesc in viata “reala”?

din ciclul nu ii inteleg pe cei care nu imi seamana, iar pe unii nici nu ii accept”,inaugurez o noua categorie: scriitorii moderni.

de ce tin sa ne impartaseasca fanteziile lor? ok, pula, coaiele, pizda, sperma, clitorisul sunt parti din noi, dar eu chiar nu ma simt confortabil citind despre ele intr-o opera literara. probabil sunt de moda veche, si nu esti de acord cu mine. probabil ca nu ascund nici un voyeur in subconsient.

prevad, in 4-5 generatii, o pierdere aproape totala a interesului pentru sexualitate, altfel nu pot sa imi explic disperarea cu care ne agatam de aceasta ultima reduta a placerii.