Birtkenau

pe blogul meu nu o sa existe reclame la telefoane, la calculatoare sau la filme. un motiv ar fi ca la primele doua nu ma pricep, si nici nu ma intereseaza. filmele le las in aria celor care nu le vad cu programul de deschis poze, cum ar zice dana.
dar o sa existe reclame la carti. pentru ca, spuna cine ce-o vrea, eu raman un fan al cartilor. lucrurile alea din hartie si carton care miros a librarie, a vechi sau a nou, cu scris negru pe pagini albe si cu imagini dragute pe coperti. nu, nu manuale.carti.
recenta incursiune la filiala V.a.urechia de la casa de cultura mi-a furnizat material pentru acest post.
“Mai este oare acesta un om?” de Primo Levi, evreu de origine italiana a fost prima care mi-a atras atentia(recunosc, pentru ca are coperta verde). autorul este supravietuitor al infernului nazist, reusind sa scape cu viata din lagarul de la auschvitz.
titlul provine dintr-o faza care m-a impresionat. in prima seara in lagar, autorul sta de vorba cu un tanar de 16 ani, care era acolo de 4 ani. curios, incearca sa afle ce i se va intampla. la intrebarile sale, adolescentul ii raspunde:”hier is kein warum”(aici nu exista de ce).
cartea e trista. dar nu disperata.doar trista.
citat care mi-a placut:
“atunci ne-am dat seama, pentru prima data, ca limba noastra nu are cuvinte pentru a exprima aceasta ofensa: desfiintarea unui om. Intr-o clipa, cu o intuitie aproape profetica, ni s-a dezvaluit realitatea:am ajuns la fund. Mai jos de atat nu poti sa ajungi, nu exista conditie omeneasca mai mizera, nici nu e de conceput. Nimic nu mai e al nostru: ne-au luat hainele, pantofii, pana si parul; daca am vorbi, nu ne-ar asculta, iar daca ar incerca sa ne asculte, nu ne-ar intelege. Au sa ne ia si numele, iar daca vom vrea sa-l pastram, va trebui sa gasim in noi puterea de a o face in asa fel incat inapoia numelui sa ramana si ceva din noi, asa cum am fost.
Stim ca in aceasta privinta cu greu vom fi intelesi si e bine ca-i asa. Dar sa judece fiecare ce valoare si ce semnificatie e cuprinsa in cele mai marunte obiceiuri cotidiene, in cele o suta de nimicuri pe care si cel mai umil cersetor le are: o batista, o scrisoare veche, fotografia cuiva drag. Aceste lucruri fac parte din noi, sunt ca o parte din trupul nostru; e de neconceput sa fim lipsiti de ele pe lume, deoarece imediat vom gasi altele pentru a le inlocui pe cele vechi;alte obiecte care ne apartin in masura in care pastreaza si trezesc amintirile noastre.
Inchipuiti-va un om caruia, o data cu fiintele dragi, ii sunt luate casa, obiceiurile, hainele, in sfarsit, totul, literalmente tot ce poseda: va fi un om gol, redus la suferinta si nevoie, care a uitat de demnitate si discernamant, deoarece este foarte usor ca omul care a pierdut totul sa se piarda si pe el insusi.”
si poezia cu care se deschide cartea:
Mai este oare acesta un om?

Voi,ce traiti la adapost

in casele voastre tihnite,

voi,care seara, intorcandu-va, gasiti

mancare calda, chipuri prietenoase,

ganditi-va, mai este acesta un om,

cand trudeste in glod,

cand nu stie ce-i tihna,

cand lupta pentru un codru amar de paine,

cand moare pentr-un da sau nu?

ganditiva, femeie-i aceasta,

fara cosite, fara nume,

fara puterea de a-si mai aminti,

cu ochii goliti, cu frigul in pantece

ca broasca in viermuiala iernii?

Ganditi-va ca toate acestea au fost aievea:
va-ncredintez aceste slove.

Sapati-le in inimile voastre

cand stati acasa, cand mergeti pe strada,

cand va culcati, cand va sculati;

repetati-le copiilor vostri.

De nu, sa vi se naruie  caminul

De pat va tintuiasca boala

Iar pruncii vostri de la voi intoarca-si fata.

ultima problema existentiala pe seara asta, promit.

unde au disparut barbatii de pe lumea asta?

 observ ca e cul sa ai ca prieten un tip care isi intinde parul cu placa, foloseste fond de ten, se da cu creion de ochi si cu rimel si isi face masti de fata, are cam tot atat de multe produse de ingrijire a tenului ca si tine si se crizeaza daca are o pata de noroi pe adidas.

 recunosc in fata lumii intregi ca imi plac baietii urati. da urati. cu trasaturi neregulate, de baieti. cu cosuri pe fata. cu parul in toate directiile. eventual nu foarte tunsi. care nu au gust de pudra. care nu se piaptana. care nu se gandesc zece minute cu ce haine sa se imbrace. care poarta maxim 2 perechi de adidasi. care nu sufera daca le atingi parul, nici nu se plang ca ai putea sa le deranjezi indelung aranjata freza. baieti normali. stii, baieti?nu fete. adica persoane care pot urina din picioare si sunt mandre de asta.

unde traiesc ei?pe aici…pe acolo.

 later edit: la o sugestie bine intentionata, adaug: dar de fetele care vor sa para baieti ce parere ai, mon cher? egalitate, fraternitate, mai bine jucam cu totii un fotbal, ragaim la o bere mancand seminte, umblam in tricouri largi, nu ne mai spalam si..ce mai facem?aa..nu ne epilam..pentru ca vrem sa fim ca voi. dar nu ar trebui sa ne iasa.

 

 

Cine ma cunoaste macar un pic a observat ca am o problema, probabil o idee preconceputa peste care nu pot sa trec. adolescentele care raman insarcinate, si pe langa faptul ca fac asta, pastreaza copilul, desi sunt inca la liceu.

eu, ca o persoana de mai multa sau mai putina moda veche ce ma aflu, recunosc ca subiectul ma depaseste. si nu sunt in stare sa fac altceva decat sa insir ganduri pe un blog, fara sa schimb nimic.
totusi, inca ma mai sperie ca fete de varsta mea sau mai mici decat mine devin mame. cine trebuie sa aiba grija de asta?cine trebuie sa stopeze fenomenul?m-am saturat sa aud ca nu stiu cine din cunostintele mele va avea un copil.ai cui o sa fii copiii astia?cine o sa le dea o educatie?ce se va alege de generatiile viitoare?

parca nici nu pot sa ma mai gandesc, sunt pur si simplu terifiata.

can anybody help?

 

 

TRENZII, o categorie aparte a societatii contemporane

cum sa-i recunosti : sunt din ce in ce mai raspanditi in orasul nostru si nu numai, as zice chiar mai raspanditi decat manelarii, daca asa ceva este posibil. nu se imbraca in haine foarte scumpe, insa tin neaparat sa fie in pas cu moda. ii intereseaza excesiv de mult parerea celorlalti. citesc reviste glossy( atat femeile cat si barbatii- mai nou am descoperit ca FHM e o revista glossy, impreuna cu sora-sau sa-i zic concubina-lui, Cosmopolitan). se plimba cu scarile in mall si in modern. poarta ochelari de soare cand nu e soare, mai ales in cluburi.

de ce ar trebui sa-i recunosti? poi ar fi doua motive:  1, ai putea sa fii chiar tu unul din ei, si 2, ca sa te poti feri de asemenea specimene

nici n-ai idee ce plictisitoare poate fi conversatia cu un trend, si mai ales cat de superficiala poate fi. ar putea sa iti vorbeasca despre muzica-evident comerciala, despre filme, despre relatii, despre sex…hmm:-? nu mai stiu.. cred ca e suficient pentru nivelul intelectual pe care si-l autoimpune.

nu vreau sa spun cu asta ca trendul e prost. e un om normal, care s-a obisnuit cu conditia sa mediocra si nu vrea sa schimbe nimic. e fericit cu viata de oita(da, oita e anumalul acela de marime medie, pufos, care de lapte carne branza si ocazional oua).

din perspectiva mea de copil urat, cu pretentii de cultura si fara experienta in frecventatul cluburilor si in relatii de o noapte, pot sa spun cu mana pe inima ca nu pot suporta trenzii. nu pentru ca vreodata, cineva din aceasta categorie ar fi atentat la integritatea mea fizica sau psihica. si in nici un caz pentru ca “vulpea cand nu poate ajunge la struguri zice ca sunt acri”. poate pentru ca sunt rea. si poate pentru ca imi doresc sa pot vedea dincolo de aparente, si mai ales sa existe ceva acolo.

nu o sa ma convinga nici un trend ca aspectul fizic conteaza. si ca prima impresie pe care o faci unui om este legata de felul cum arati. si ca cineva o sa renunte sa te cunoasca pentru ca nu corespunzi unui anumit standard. refuz sa cred asta. nu e firesc sa fim condusi de reguli citite in reviste si dictate de consumerism(si nici nu e firesc ca nu stiu daca acest cuvant exista in romana-desi sper sa fie in cele mai noi dictionare).

repet. e firesc sa fii om. sa fii fericit cu asta. sa nu incerci sa copiezi. sa nu incerci sa te supui unor reguli stupide, in care nici tu nu ai crede daca ai rationa putin.

si in plus, la ce bun sa fii trend?

 

sau… ce ma enerveaza mai mult decat mosii care se afla in unitatile CEC din Romania… poi ar fi: mosii care fac scandal in unitatile Cec din Romania

mergand linistita impreuna cu mama din dotare intr-o unitate CEC(recunosc, sunt printre cei 2-3 adolescenti din lume carora le face placere sa iasa cu mama in oras) deci, mergand unde am specificat mai sus ca mama sa-si poata plati polita la ING (deh, parinte grijuliu care se gandeste la viitorul sau si al copilului sau) si stand relaxata pe un scaun, departe de inghesuiala celor care stateau la coada pentru una-alta, ce da peste mine? un domn( domn?) la vreo 60 de ani, care isi cerea vehement dreptul de a ocupa acel scaun( tin sa mentionez ca nu era singurul liber). M-am rigicat politicoasa, moment unde povestea ar fi trebuit sa se incheie. dar “domnul” nu si nu, trebuia sa isi tina prelegerea. si asa am aflat ca el are pensia mica, si ca si-a trecut-o pe card, dar luna asta i-au virat-o in alta parte si are probleme, eu stiu cat a alergat el azi? nu stiu nenea, de unde sa stiu, capacitatile mele paranormale sunt inca subdezvoltate, ca ale majoritatii oamenilor, de altfel… deja toata lumea se uita la noi… si eu eram actorul care isi uitase rolul.

desi risc sa plagiez nu stiu pe cine( cred ca pe lemon) pe al carui blog am citit o intamplare asemanatoare in autobuz, ridic si eu aceasta problema: de cand 50 de ani a devenit un prag care, odata trecut, inmulteste drepturile proaspatului semicentenar? de cand daca esti batran ai dreptul la orice,la locuri in mijloacele de transport in comun, la nu a sta la rand, la a tipa la tineri, la a trece strada pe rosu (pentru ca bineitneles, ai inceput sa traversezi cand era verde, dar nu mai esti suficient de rapid)..si cate si mai cate….

viata e nedreapta- si totusi nu cer sa fiu batrana, pot sa isi pastreze drepturile. cer doar sa fiu om. pentru ca nu se cearta cu oamenii, ci doar cu tinerii.

invidia, nu?

cred ca mi-am dat seama de ce au copiii bloguri, si de ce au nevoie de mess/internet…

acum urmeaza sa spun un truism(in fundal se aud tobele):
pentru ca mama nu mai e aici sa le spuna. pentru ca deja parintii sunt mult prea ocupati. pentru ca nu mai au timp si nu ii mai intereseaza nimic. pentru ca sunt ingropati pana peste cap in problemele lor, si nu mai vor sa le picure si copiii sos pe deasupra. pentru ca prefera zidul.

aminteste-ti cand ai vorbit ceva important cu parintii tai ultima data. ce stii despre ei? ce stiu despre tine? nu-i asa ca prietenul din bahrein cunoaste mai multe detalii din viata ta personala decat adultul din camera cealalta? de ce?

crezi ca ei nu au fost copii? crezi ca ei au fost intelesi de parinti?

crezi, dar nu stii… ce-ar fi daca ai incerca sa afli?

pun pariu ca sunt mai distractivi decat prietenul din bahrein, si in plus, chiar daca nu ai crede, vorbesc romana

adinutza…care e ceva emo si portocaliu… si care intelege ea insasi de ce post-ul se numeste asa.

adinutza… here I am now.. to entertain you, si ciudat mi-au disparut ideile: e cam imposibil sa scriu ceva ce nu stii.. sau ceva ce sa iti faca placere…

so..i know it’s grose but:
pull your tape worm out of your ass!!

continuand ciclul inceput cu ”42″…

Dana e unul din sferturile sectei..da, scriu pe blogul meu despre secta. nu am chef acum sa scriu filosofie sau pure aberatii aici, doar sa ma dau rotunda. scriu despre ce sunt si ce mi se intampla, deocamdata.

secta s-a fondat cam in decembrie 2006, si dainuie pana in zilele noastre. numara 4 membri si niciodata nu va numara mai mult.

dana o sa se intoarca in curand si secta va fi iar completa. si vom fi fericite si vom trai asa pana la adanci batraneti.

din ciclul de poezii: ti-am dedicat un poooost… ti-am dedicat un pooost.

42 is for FUZZY… aka the best deskmate in the whole wide world (and the only deskmate in the world, but I wouldn’t say that)

 pentru cei ce nu stiu legenda lui 42: e o carte de asimov, nu mai stiu cum se numeste- normal ca daca ati vrea sa stiti cu adevarat asta nu ati citi aici, ci ati cauta pe gugal sau pe wikipedia. deci, cum ziceam, in cartea asta unul il intreaba pe marele si atotputernicul computer care conducea lumea care e raspunsul la toate intrebarile. si computerul, dupa nu stiu cate milioane de ani de gandire, ii raspunde 42. cam asta.

I do love fuzzy.

vreau sa multumesc pe aceasta cale lu’mama si lu’tata, adica mamei si tatalui meu, pentru ca au fost destepti. si asta ar inseamna sa multumesc bunicilor mei, adica mamei mamei mele, tatalui mamei mele, mamei tatalui meu si tatalui tatalui meu pentru ca au fost destepti si capabili de a face copii destepti. iar acum mi-am dat seama ca nu am scris asta decat pentru a sublinia faptul ca sunt desteapta, si nu asta era intentia. intentia era sa vorbesc despre muzica si sa o pornesc cu inceputul.

la mine a inceput probabil inainte sa imi dau eu seama de unde vin sunetele si care e diferenta dintre ce spun oamenii mari si ce se aude din pick-up. da, daca nu va mai amintiti, pick-upul este chestia aia care se invarte, pe care pui un disc de vinil, pe care pui un ac, pe care nu mai pui nimic si asculti.

in pickup se auzeau doua categorii de muzica : rebelul de tata , care voia o fetita dupa chipul si asemanarea lui, imi asalta simturile abia inmugurite cu folk si rock. pentru ca trebuia sa creasca o mica roackera care sa stie, inainte de toate, sa cante la chitara si sa fredoneze beatles. si a reusit. melodia care mi-a incantat copilaria a fost “padurea si menajeria” a lui vasile seicaru(pana si acum mi se pare geniala, o recomand cu cea mai mare caldura-caut-o, nu stii ce pierzi).

Mama, pe de alta parte, francofona, francofila si alte cuvinte care incep cu f(cum ar fi…finutza, f..andosita) voia sa aiba o fetita, normal, aidoma ei. adica foarte culta, vorbind afectat si citind cartile in limba in care au fost scrise. ceea ce nu a reusit in totalitate. asa ca se batea in discuri cu tata, incercand sa imi imprime pe timpan beethoven, mozart, haydn, ceaikovski, bach si restul prietenilor lor morti demult.

in  timp ce, bineinteles, imi povestea cum simtea georges sand muzica, intinsa pe covor si vibrand pe ritm. recunosc, atunci credeam ca georges sand a fost un barbat.

 parintii mei au fost niste oameni buni. care nu m-au lasat in pace sa ascult ce dadea pe la televizor sau ce ascultau vecinii. care au incercat sa isi faca un copil cult. pentru adevaratii parinti din romania, numai respect.

asa ca si acum am ramas cu cele doua coordonate in viata mea muzicala:rock-folk in partea distractiva si clasica in partea culta.

de unde mi-a venit ideea sa scriu ce muzica ascult? poi ar fi doua motive: primul, ca asta e una din cele mai intalnite intrebari puse cand vrei sa cunosti pe cineva ( normal ca punem etichete pe oameni si-i asezam in clasor la diferite categorii : rocker, manelar, hip-hoper, dnbist, punkist, etcist, desi toti ne laudam ca n-am face niciodata asta) si eu probabil de asta scriu blogul … ca sa ma comunic. al doilea motiv ar fi massurile cu rocker/manelist, obiceiuri si metode  de recunoastere trimise si retrimise azi atat de rockerii cat si de manelistii din lista mea.

tu ce muzica obisnuiesti sa asculti? in ce masura te reprezinta? ce te-a influentat? de ce o asculti? ce iti place la melodiile alea?

tu cine esti?

tu… esti eu, caci eu, mie imi scriu…

pace tie, cititorule…